23.11.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului DIACONU MIRCEA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conflict de interese (5 fapte).
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul DIACONU MIRCEA (senator în Parlamentul României), în calitate de director al Teatrului C.I. Nottara, a participat la negocierea condițiilor contractuale și apoi a semnat, la data de 27 aprilie 2007, contractul de drepturi intelectuale (regie) având ca obiect realizarea de către soția sa a unui spectacol, contract în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.
Tot în calitate de director al teatrului, inculpatul a participat la negocierea condițiilor contractuale pentru punerea în scenă a altor 3 spectacole, după care a semnat contractele de drepturi conexe (autor) cu soția sa, care urma să îndeplinească diverse funcții (cum ar fi: regizor, scenograf, colaborator și colaborator-actor), contracte în baza cărora s-a realizat în mod direct un folos material pentru acesta.
De asemenea, la data de 13 august 2007, în îndeplinirea aceleiași funcții, inculpatul DIACONU MIRCEA a prezidat Comisia de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic la această instituția publică de cultură (după ce, anterior, aprobase și tematica de concurs pentru regizorul artistic și cunoștea cu exactitate că numai soția sa se va prezenta la această competiție pentru promovarea în funcție), i-a acordat calificative maxime, iar apoi a emis o decizie de promovare a soției sale, act administrativ în baza căruia acesta a realizat un folos material direct concretizat în creșterea salarială aferentă.
Potrivit probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, prin cele 4 contracte acordate de către inculpatul DIACONU MIRCEA, a fost realizat un folos material penrtu soția sa în cuantum total de 29.112 lei.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.