22.08.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a inculpatului Vasile George sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.
Totodată, aceștia au solicitat, instanței de judecată, arestarea preventivă a acestuia, cerere admisă de magistrații Tribunalului Galați, care au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pe numele inculpatului, pentru o perioadă de 29 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în repetate rânduri, în timp ce se aflau în locuința părinților lor din județul Galați, inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu sora sa vitregă, în vârstă de 6 ani.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.