22.03.2012

                          

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului Bucurel Vasile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de viol.

Magistrații Tribunalului Sibiu au admis propunerea procurorilor și au dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile.

            Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat următoarea situație de fapt:

La data de 25.12.2011, fiind sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul Bucurel Vasile a încercat să întrețină raporturi sexuale cu nepoata sa (în vârstă de 14 ani), prin acțiuni de constrângere fizică și morală. Totodată, după comiterea faptei, inculpatul a încercat să o determine pe partea vătămată să nu reclame fapta, inițial prin oferirea de bani și, ulterior prin amenințarea cu acte de violență.

            Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.