22.02.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș au propus, la data de 22.02.2012, instanței de judecată arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile a inculpatului Borzaș Jeno, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.
Totodată, în cauză se efectuează cercetări și față de învinuitul K.J.Z. (aflat în stare de arest preventiv în altă cauză penală).
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în perioada 2011-ianuarie 2012, inculpatul Borzaș Jeno a întreținut, în mod repetat, acte sexuale cu o minoră în vârstă de 13 ani.
În cauză au fost efectuate percheziții domiciliare la locuința inculpatului, precum și la locul de muncă al acestuia.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.