20.07.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, la data de 18.07.2012, punerea în mișcare a acțiunii penale și au solicitat, totodată, instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului TOMA ALEXANDRU DANIEL sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor deosebit de grav și port ilegal de cuțit.
Magistrații Tribunalului Timiș au admis cererea procurorilor și au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pe numele inculpatului, pentru o perioadă de 29 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în noaptea de 17/18.07.2012, în urma unor altercații verbale, inculpatul a lovit cu cuțitul două persoane dintre care, una a decedat, iar celeilalte i-a fost pusă viața în primejdie.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor producerii faptelor