20.02.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina a fost constituită o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Din primele cercetări a rezultat faptul că, la data de 11.02.2012, orele 1620 a fost adusă cu ambulanța la Spitalul de Urgență Slatina victima M.M., care la momentul internării, a fost diagnosticat cu stare de ebrietate, agitație psihomotorie și care, ulterior, în jurul orelor 0025, a decedat.
Conform certificatului medical constatator al decesului, cauza directă care a provocat decesul victimei a fost insuficiența cardio-respiratorie acută declanșată de o pneumonie acută interstițială.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii penale.