20.01.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului Iftimiu Alexandru Romeo (agent de poliție) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
Magistrații Tribunalului Ilfov au admis cererea procurorilor și au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele inculpatului.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că inculpatul, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza unei comune din Județul Ilfov, a oprit în trafic un autoturism și a solicitat conducătorului acestuia să prezinte actele autoturismului pe care îl conducea, actele de identitate, precum și permisul de conducere. După ce polițistul a constatat că mașina este cumpărată din străinătate și nu este înmatriculată în România, i-a reținut denunțătorului toate documentele. Ulterior, inculpatul a fost surprins în flagrant în timp ce primea de la denunțător suma de 300 lei, pretinsă în schimbul restituirii actelor și, respectiv, al nesancționării conducătorului auto.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.
*
* *
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, la data de 12.01.2012, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului ATYM ALIN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat următoarea situație de fapt:
La data de 28.10.2011, inculpatul i-a oferit unui agent de poliție din cadrul Poliției Orașului Jimbolia, suma de 200 euro, pe care a pus-o pe masă, în fața agentului de poliție, pentru a-l determina pe acesta să nu-i întocmească dosar penal ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni la regimul rutier.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Tribunalului Timiș.