18.01.2012

                      

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: 

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările în cauza privind pe inculpatul STOIAN COSTEL și au dispus trimiterea acestuia în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor calificat.

Reamintim că, la data de 24.10.2011, această cauză a fost preluată, prin rezoluția Procurorului General  al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, în vederea soluționării cu celeritate.

Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 22.10.2011, inculpatul, enervat de faptul că alpiniștii utilitari care efectuau o lucrare la fațada blocului în care locuia, murdăresc și deteriorează plăcile din polistiren cu care își izolase exteriorul apartamentului, le-a atras atenția să nu mai treacă prin fața geamului său, amenințându-i în mod repetat că le va tăia corzile.

Astfel, în timp ce colegul victimei a rămas la nivelul apartamentului inculpatului, continuând să discute în contradictoriu cu acesta, victima, care fusese poziționată, inițial, chiar față în față cu inculpatul, a început să coboare. În acest timp, inculpatul, enervat de atitudinea primului, care îi spunea că trebuie să înțeleagă, ca și vecinii săi că lucrarea trebuie finalizată și că fațada blocului nu îi aparține, s-a retras de la geam în bucătărie. Văzând că inculpatul s-a retras vădit enervat în interiorul apartamentului,  martorul a început să coboare și i-a cerut și victimei să facă același lucru întrucât inculpatul le pregătește ceva (presupunând că acesta ar putea să îi stropească cu apă).

Inculpatul s-a întors la geam cu un cuțit în mâna dreaptă, s-a aplecat înspre exterior prinzând cu mâna stângă coarda victimei pe care a tăiat-o cu acel cuțit. Victima a căzut de la o înălțime de 7,5 - 8 metri, lovind în cădere un cablu de internet, fapt ce a fost de natură a-i schimba poziția corpului și a-i atenua impactul.

După comiterea faptei inculpatul a coborât în spatele blocului (în locul unde colegul victimei îi acorda primul ajutor acesteia), unde a avut un schimb de replici cu acesta și s-a interesat, totodată, dacă a fost chemată salvarea.

Potrivit raportului de constatare medico-legală întocmit în cauză, căderea de la înălțime i-a provocat victimei leziuni corporale, prin hiperflexia coloanei vertebrale (inclusiv fractură tasare amielică lombară), care au necesitat pentru vindecare 30 de zile de îngrijiri medicale.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Constanța.