17.05.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului GEMIL GHIURCAN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat.
Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat faptul că, în după - amiaza zilei de 21.02.2012, în jurul orelor 1400, inculpatul, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi și a consumului de băuturi alcoolice, i-a aplicat părții vătămate G.D. (fratele său) mai multe lovituri cu un cuțit, provocându-i multiple plăgi la nivel toraco-abdominal.
Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Tulcea pentru a i se acorda îngrijiri medicale, examinarea medico-legală stabilind că viața părții vătămate a fost pusă în primejdie prin lezarea plămânului.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Tribunalului Tulcea.
*
* *
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului RADU ONORIU PETRU PAVEL sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, la data de 22.04.2012, inculpatul Radu Onoriu Petru Pavel, pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat victimei R.C.A. (fratele său) o lovitură cu cuțitul în zona toracică, cauzându-i o plagă tăiată penetrantă ce a condus la decesul acesteia.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Maramureș.
*
* *
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului ȘTEȚCO DANIEL sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, inculpatul, la data de 17.04.2012, având un conflict cu partea vătămată T.F., i-a aplicat acesteia o lovitură cu briceagul în zona toracică, cauzându-i leziuni corporale ce i-au pus în primejdie viața.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Maramureș.