17.04.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului TRUȚĂ CORNEL (aflat în stare de reținere), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat.
Magistrații Tribunalului Mehedinți au respins propunerea procurorilor și au dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile față de inculpatul TRUȚĂ CORNEL.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, au declarat recurs împotriva soluției dispusă în cauză de către instanța de judecată.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a reieșit faptul că, în seara zilei de 10.04.2012, în jurul orei 2145, în timp ce se afla pe DJ565, într-o comună din județul Mehedinți, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri în zona capului părții vătămate M.A.C..
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirea răspunderii penale.