16.07.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au dispus, la data de 16.07.2012, reținerea inculpatului MATAC CONSTANTIN-MARIAN sub aspectul săvârșirii pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la tentativă la omor calificat, deosebit de grav și tâlhărie, precum și a inculpatului SUHAI STAN CORNEL sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de omor calificat deosebit de grav, tâlhărie și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
Inculpații urmează să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
Probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a relevat următoarea situație de fapt:
În noaptea de 15/16.07.2012, în jurul orelor 0200, inculpatul Suhai Stan Cornel a aplicat o lovitură cu un cuțit în zona gâtului părții vătămate O.C., șofer de TAXI, după care, împreună cu inculpatul Matac Constantin Marian, i-au cerut părții vătămate să părăsească autoturismul.
Ulterior, cu autoturismul condus de inculpatul Suhai Stan Cornel, fără a poseda permis de conducere, cei doi inculpați s-au deplasat spre București.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.