13.08.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul TATU IONUȚ BOGDAN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu, vătămare corporală gravă și vătămare corporală.
Totodată, aceștia au înaintat magistraților Judecătoriei Găiești, propunerea de arestare preventivă a inculpatului, cerere admisă de instanța de judecată, care a dispus emiterea unui mandat pe numele inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat următoarea situație de fapt:
În noaptea de 29-30.06.2012, inculpatul a pătruns, fără drept, în domiciliul părții vătămate p.f., aplicându-i atât acesteia, cât și părții vătămate B.I., o serie de lovituri prin care le-a provocat leziuni ce au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale, respectiv 65-70 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, în noaptea zilei de 1213.07.2012, inculpatul a pătruns în domiciliul părții vătămate O.P., unde a aplicat mai multe lovituri părților vătămate N.N. și G.M., cauzându-le leziuni care au necesitat 35-40, respectiv 22-24 zile de îngrijiri medicale.
În noaptea zilei de 07-08.08.2012, inculpatul a pătruns în domiciliul părții vătămate S.S. pe care a lovit-o, leziunile provocate acesteia necesitând 65-70 zile de îngrijiri medicale.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii penale.