13.04.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați au solicitat, la data de 11.04.2012, instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului ENACHE DĂNUȚ MARIAN (reținut) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat.
Magistrații Tribunalului Galați au admis propunerea procurorilor și au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, pe numele inculpatului.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat următoarea situație de fapt :
În seara zilei de 10.12.2011, pe fondul unui conflict anterior, inculpatul Enache Dănuț Marian i-a aplicat victimei D.C. (în vârstă 74 de ani) lovituri repetate cu corpuri contondente, cauzându-i hemoragie internă consecutivă traumatismului toraco abdominal cu fracturi costale și rupturi de organe interne, leziuni care au condus la decesul acesteia.
Victima a fost găsită căzută pe stradă, fiind transportată la spital unde a decedat.
Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.
*
* *
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului NYISZTOR ANTAL sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.
Magistrații Judecătoriei Brașov au admis propunerea procurorilor și au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, pe numele inculpatului.
Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat următoarea situație de fapt:
În noaptea de 22/23.03.2012, în timp ce se aflau pe un câmp, inculpatul a deposedat-o, prin violentă, pe partea vătămată A.D.F. de suma de 350 lei si de un telefon mobil. În urma violențelor exercitate asupra sa, partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale.
Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.