11.07.2012

                          

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului CRĂCIUN CONSTANTIN COSMIN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, la data de 16.04.2012, în jurul orelor 0330, inculpatul i-a aplicat victimei A.F.R. o lovitură cu pumnul în zona feței în urma căreia aceasta a fost proiectată de pe terasa unui restaurant pe trotuar  (între cele două fiind o diferență de un metru înălțime), fiindu-i produs un traumatism cranio-cerebral.

În urma leziunilor suferite, victima A.F.R. a decedat.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Suceava.