11.05.2012

                                           

                 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului TARSOLY ATILA NICOLAE sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat următoarea situație de fapt:

În perioada septembrie 2009 – august 2010, inculpatul, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a omis să înregistreze în contabilitate operațiunile comerciale efectuate, constând în prestarea de servicii precum și veniturile realizate în sumă de 163.532 lei.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului se cifrează la valoarea de 55.045 lei.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Tribunalului Maramureș.