10.08.2012

                          

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 109 al. 2 din Constituția României, art. 12 și 19  din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, și ale Deciziei nr. 270 din 10 martie 2008 a Curții Constituționale, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat Parlamentului României – Camerei Deputaților, declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale față de numitul DOBRE VICTOR – PAUL, fost ministru delegat pentru Administrație în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, deputat în Parlamentul României sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prev. de art 248 rap. la art. 2481 din Codul Penal.

În cauză există indicii că numitul Dobre Victor – Paul a solicitat învinuitului Manoloiu Constantin, directorul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, să întocmească un înscris în care s-a consemnat că  “Ministerul Administrației și Internelor nu își poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente”, în condițiile în care tocmai acest minister, prin Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, a fost îndrituit de Guvernul României prin H.G. nr.682/07.07.2012 să selecteze și să prelucreze datele privind cetățenii cu drept de vot, să le tipărească și să le pună la dispoziția primarilor.

Ulterior, DOBRE VICTOR – PAUL a semnat adresa nr. 74619/VPD/02.08.2012, prin care a transmis către Curtea Constituțională înscrisul întocmit de către învinuitul Manoloiu Constantin, fără a exista o solicitare în acest sens din partea instanței de contencios constituțional.

Întrucât la data săvârșirii faptelor pentru care procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-au sesizat din oficiu, numitul  DOBRE VICTOR – PAUL avea calitatea de ministru delegat pentru Administrație în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, deputat în Parlamentul României în Parlamentul României, s-a solicitat Camerei Deputaților declanșarea procedurilor în vederea formulării cererii de începere a urmăririi penale.

În cauză s–a reținut că, prin îndeplinirea defectuoasă, cu știință, a atribuțiilor de serviciu a fost cauzată o tulburare însemnată bunului mers al instituțiilor cu atribuții în evidența persoanelor cu drept de vot și au fost afectate grav acele relații sociale a căror normală desfășurare și dezvoltare nu este posibilă fără îndeplinirea cu corectitudine a îndatoririlor de serviciu de către funcționarii publici sau alți funcționari.