09.08.2012

                          

 

COMUNICAT

 

Având în vedere informațiile vehiculate în mass-media cu privire la audierea unor persoane într-o cauză referitoare la infracțiuni la Legea referendumului,

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au fost înregistrate, în perioada 29 iulie – 09 august, un număr de 16 cauze penale, având ca obiect posibile infracțiuni la Legea nr. 3/2000 privind referendumul, toate acestea fiind în lucru la organele de poliție, cercetările desfășurându-se sub supravegherea procurorilor.

Unul dintre aceste dosare are ca obiect o plângere formulată de către Organizația Județeană Constanța a Partidului Democrat Liberal, formulată împotriva numitului Mazăre Radu Ștefan, primarul Municipiului Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 52 din Legea 3/2000, cauză aflată în faza actelor premergătoare.

Până în prezent,  procurorul de caz nu a dispus și nu a efectuat audieri, o serie de persoane fiind, însă, audiate, în cursul zilei de ieri, 08.08.2012, la sediul poliției Municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, care efectuează cercetările în cauză.

Pe măsura derulării cercetărilor în aceste cauze, vom informa opinia publică.