09.04.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului CICAN ION sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
Magistrații Tribunalului Gorj au admis cererea procurorilor și au dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 29 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, inculpatul, în perioada februarie 2009-martie 2010, în calitate de administrator al unei societăți comerciale din orașul Rovinari, a realizat venituri din vânzarea mărfurilor fără a le înregistra în evidențele contabile.
Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului se cifrează la valoarea de 164.523 lei.
Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.