09.04.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului BOTA ALEXANDRU-MARIO sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigări.
Probele administrate în cauză, pe parcursul urmăririi penale, au relevat următoarea situație de fapt:
La data de 18 septembrie 2011, inculpatul a introdus în țară, prin Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița, cantitatea de 380 pachete de țigări de proveniență Serbia (7.600 de țigarete), ascunse în portierele autoturismului marca Volkswagen, pe care-l conducea, după ce anterior, în cursul aceluiași an, mai fusese depistat introducând în țară, prin sustragere de la controlul vamal, astfel de bunuri.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Judecătoriei Deta.
*
* *
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului TIMIȘ FLORIN-STELIAN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat următoarea situație de fapt:
La data de 14.03.2012, în jurul orei 0630, inculpatul a deținut și transportat, pe comunicația E70 (la intersecția localităților Deta și Opatița, din județul Timiș), cu un autoturism cantitatea de 4.200 pachete țigări netimbrate, de proveniență Serbia, pentru care nu avea documente justificative, bunuri care trebuie supuse unui regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă și că sunt destinate contrabandei.
În sarcina inculpatului s-a mai reținut faptul că, în aceeași dată, a deținut pe teritoriul României, în același autoturism, cantitatea de 4.200 pachete țigări netimbrate, de proveniență Serbia, în afara antrepozitului fiscal, reprezentând produse accizabile supuse marcării peste limita a 10.000 țigarete.
Prejudiciul total cauzat bugetului consolidat al statului este în valoare de 38.769 lei.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Judecătoriei Deta.
*
* *
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului VRABIE GELU sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigări și evaziune fiscală.
Probele administrate în cauză, pe parcursul urmăririi penale, au relevat următoarea situație de fapt:
În data de 15 noiembrie 2010, inculpatul a deținut și transportat ilegal, cu un autoturism pe teritoriul comunitar, cantitatea de 31.600 țigarete de proveniență Serbia, netimbrate cu marcaj fiscal românesc, cunoscând că au fost introduse în țară prin sustragere de la vămuire și urmărind obținerea un folos material prin eludarea plății taxelor vamale, accize și T.V.A.
În sarcina inculpatului s-a mai reținut faptul că în aceeași dată a deținut în afara antrepozitului fiscal, pe teritoriul României, produse accizabile supuse marcării (categoria țigarete) peste limita a 10.000 de țigarete.
Prejudiciul total produs bugetului consolidat al statului se cifrează la valoarea de 15.143 lei.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Judecătoriei Deta.