07.09.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Iași au dispus, la data de 06.09.2012, reținerea pentru
24 de ore a numitului Pleșescu Ionel
întrucât, pe numele acestuia, autoritățile judiciare franceze au emis un mandat
european de arestare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de jaf agravat de
două circumstanțe, conform codului penal francez.
Reținerea acestuia s-a făcut in baza semnalării emise de Biroul SIRENE Franța din cadrul Centrului de Cooperare Polițieneasca Internațională, acesta fiind depistat de lucrătorii de poliție la domiciliul său.
Astfel, la data de 04.08.2009, împreună cu alte două persoane (mascați), Pleșescu Ionel a pătruns, prin efracție, respectiv prin spargerea geamului unui magazin, în incinta acestuia, de unde a sustras diferite bijuterii (inele, brățări, cercei) și ceasuri, bunuri a căror valoare se ridică la suma de 35.000 euro.
Persoana reținută urmează a fi prezentată Curții de Apel Iași cu propunere de arestare pe o durată de 5 zile, urmând ca, în acest interval de timp, să fie întreprinse toate demersurile legale în vederea obținerii mandatului european de arestare, pentru a putea fi pus in executare.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.