06.04.2012

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:  

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni au solicitat, la data de 5 aprilie 2012, instanței de judecată, arestarea preventivă a inculpaților Badea Florin, Stanciu Marin Iulian și Stanciu Bebe Paul sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoatere din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate  și  furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori, puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 28.03.2012, inculpații s-au deplasat în zona de păduri din comuna Boțești aflate sub paza unui ocolul silvic, unde, cu ajutorul unei drujbe, au doborât un număr de 9 arbori nemarcați (în valoare de 1192 lei), pe care au început să îi încarce în trei căruțe.

In acest context, pădurarul a intervenit,  însă inculpații au devenit violenți și au refuzat predarea materialului lemnos, încercând să fugă cu căruțele încărcate. Pădurarul a încercat să le blocheze drumul, însă inculpații, care erau înarmați cu bâte, l-au amenințat cu moartea și au reușit să fugă.

Ulterior, la data de 03.04.2012, inculpații s-au deplasat cu două căruțe în aceeași zonă de pădure, și, cu o drujbă, au tăiat un număr de 146 de arbori nemarcați. În momentul în care încărcau materialul lemnos astfel doborât, au fost, din nou, surprinși de pădurar, cei trei inculpați manifestându-se violent și de această dată și refuzând să înceteze activitatea și să restituie arborii.

În fața actelor de violență, pădurarul a executat mai multe focuri cu un pistol cu bile din cauciuc, moment în care inculpații l-au lovit pe pădurar (care a căzut la pământ) și l-au dezarmat, după care au fugit cu materialul lemnos.

Deoarece, după săvârșirea faptei, inculpații au dispărut de la domicilii și s-au ascuns în păduri, în cauză au fost efectuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, mai multe percheziții domiciliare.

            Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.