05.12.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările într-un dosar cunoscut mass-mediei sub denumirea Fraude la referendum Cluj și au dispus, la data de 04.12.2012, punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:
SAMSON DUMITRU, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze, în cadrul referendumului și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni;
NICA TUDOREL, BIȚU CONSTANTIN SEBASTIAN, MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN, HANZI NICUȘOR ȘTEFAN, fiecare pentru complicitate la infracțiunea de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze, în cadrul referendumului și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni;
NICULAE NICHOLAS VITTO și CHIRAȘ GIGI DANIEL, ambii pentru complicitate la infracțiunea de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze, în cadrul referendumului, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, precum și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la exercitarea multiplă a votului în cadrul referendumului;
HOCA DANIEL, HOCA MARIUS-IOAN, HOCA PETRE, LĂCĂTUȘ FLORIN, OTVOS VASILE, AȘCHILEAN ADRIAN, HOCA ALEXANDRU, MUZA GABRIEL, OTVOS ALADAR și ZOLESZAK REMUS, fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare multiplă a votului în cadrul referendumului.
Rechizitoriul întocmit de procurori a reținut următoarea situație de fapt:
În contextul organizării, la data de 29 iulie 2012, a referendumului pentru demiterea Președintelui României, inculpatul Samson Dumitru a organizat o acțiune de mobilizare a electoratului la nivelul județului Cluj, în vederea exercitării dreptului la vot de către alegători, în schimbul unor foloase materiale constând în bani sau produse alimentare (mâncare și băutură). Pentru a pune în aplicare această acțiune de mobilizare a electoratului, inculpatul Samson Dumitru a apelat la inculpații Nica Tudorel, Bițu Constantin Sebastian, Niculae Nicholas Vitto, Chiraș Gigi Daniel, pe care i-a adus în acest scop din București, precum și la inculpatul Măgurean Bogdan Cristian (cunoscut în mediul interlop local din Cluj-Napoca), cu sprijinul cărora a contactat lideri ai unor comunități cu locuitori majoritari cu situație defavorizată (acestea fiind persoane lipsite de resurse financiare), pe care să-i capaciteze în exercitarea dreptului la vot în contra unor sume de bani Astfel, în data de 29 iulie 2012, inculpatul Samson Dumitru a inițiat și s-a asociat cu inculpații Nica Tudorel, Bițu Constantin Sebastian, Niculae Nicholas Vitto, Chiraș Gigi Daniel, Măgurean Bogdan Cristian, Hanzi Nicușor Ștefan, cărora le-a promis și remis suma de 14.000 lei, în vederea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 54 alin. 1 din Legea nr. 3/2000.
Totodată, în aceeași zi, inculpatul Samson Dumitru a oferit, prin intermediul coinculpaților, sume de bani (respectiv câte 50 de lei de fiecare) alegătorilor din cadrul unor comunități din comuna Florești, județul Cluj și foloase materiale (mâncare și băutură în valoare de 1500 lei) unor comunități din cartierul Pata Rât în scopul de a determina alegătorii să voteze în cadrul referendumului, pe aceleași criterii.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Judecătoriei Cluj-Napoca.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.