4.09.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș au dispus, prin rechizitoriu, la data de 4.09.2012, trimiterea în judecată în stare de arest preventiv, a inculpatului Rus ROMULUS ANDREI sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor calificat.
Probele administrate în cauză, pe parcursul urmăririi penale, au relevat următoarea situație de fapt:
În noaptea de 11/12.07.2012, pe fondul unui conflict spontan și a consumului de băuturi alcoolice, inculpatul i-a aplicat părții vătămate M.V.F. multiple lovituri de cuțit în zona abdominală, provocându-i acesteia leziuni care i-au pus în primejdie viața.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Maramureș.