04.04.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului MUNTEANU MIHAI sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Magistrații Tribunalului Brăila au admis cererea procurorilor și au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pe numele inculpatului, pentru o perioadă de 29 zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în perioada iunie 2006 - noiembrie 2007, inculpatul Munteanu Mihai a înlesnit unui număr de 14 persoane să obțină credite bancare în valoare totală de 217.889 lei prin folosirea unor documente falsificate (adeverințe de venit și carnete de muncă).
Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.
*
* *
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului POPESCU VIRGIL TIBERIUS sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
Magistrații Tribunalului Hunedoara au admis cererea procurorilor și au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pe numele inculpatului, pentru o perioadă de 29 zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în perioada ianuarie februarie 2012, inculpatul a solicitat numitului C.G. suma de 1.000 euro promițându-i acestuia că, prin relațiile pe care le are cu o persoană de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Hunedoara Deva, va interveni pentru facilitarea obținerii permisului de conducere. Până la data de 21.03.2012, inculpatul Popescu Virgil Tiberius a primit de la C.G., în scopul susmenționat, suma de 4.300 lei, iar în data de 21.03.2012, a fost prins în flagrant, în orașul Hațeg, imediat după ce primise suma de 500 lei de la numitul C.G..
Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.