03.08.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, la data de 2 august 2012, reținerea pentru 24 de ore a învinuitului DRĂGOI ȘTEFAN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
Probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a relevat faptul că, în cursul lunii aprilie 2012, învinuitul DRĂGOI ȘTEFAN (angajat în cadrul Primăriei Municipiului Aiud), a pretins și primit de la denunțătorul K. A. P., suma de 50 euro, iar în cursul lunii iulie 2012 a pretins suma de 200 lei sau 50 euro de la denunțătorul N. L., lăsându-i să creadă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Primăriei și Consiliului Local Aiud, pentru a le facilita atribuirea unor parcele de teren, din terenurile alocate de primărie pentru a fi repartizate familiilor ce nu dețin locuințe.
La data de 2 august 2012, învinuitul DRĂGOI ȘTEFAN a primit de la unul dintre denunțători suma de 200 lei, procedându-se la constatarea infracțiunii flagrante.
În cauză urmează a fi dispuse de către procurori măsurile procesuale ce se vor impune, inclusiv sub aspectul sesizării, în cursul acestei zile, a magistraților Tribunalului Alba, cu propunere de arestare preventivă.
Investigațiile au fost efectuate împreună cu ofițeri ai Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Alba, cu sprijinul tehnic al Serviciului de Informații și Protecție Internă Alba.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.