03.04.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului MERLOIU ION sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.
Magistrații Tribunalului Mehedinți au admis propunerea procurorilor și au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, pe numele inculpatului.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat următoarea situație de fapt :
La data de 29.03.2012, în jurul orelor 2100, pe fondul consumului de alcool și în urma unei altercații verbale, inculpatul Merloiu Ion i-a aplicat părții vătămate S.E. o lovitură cu cuțitul.
Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.
*
* *
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului Dan bogdan cristian sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat.
Magistrații Tribunalului Suceava au admis propunerea procurorilor și au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, pe numele inculpatului.
Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat următoarea situație de fapt:
La data de 26.03.2012, inculpatul Dan Bogdan Cristian a exercitat acte de violență asupra părții vătămate T.M. (mama sa), care au condus la decesul acesteia.
Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.