03.02.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatelor COJOCARIU MARINELA și CHIȘ TIUȚA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situație de fapt:
Inculpatele Cojocariu Marinela și Chiș Tiuța au pretins și primit de la denunțătorul A.C. suma de 3.000 euro promițându-i că vor interveni la persoane din conducerea Casei Județene de Ajutor de Sănătate Timiș pentru aprobarea unui tratament medical, prevalându-se de influența pe care ar avea-o asupra persoanelor din conducerea instituției anterior menționate.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Tribunalului Timiș.