02.03.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și
relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice
următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă
Judecătoria Baia Mare au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a
inculpatei SUCIU CORINA sub aspectul
săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea
minorului.
Probatoriul
administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea
situație de fapt:
Inculpata
Suciu Corina, căreia i-a fost încredințat spre creștere și educare minorul
G.R.A., în perioada iunie 2010 mai 2011, l-a împiedicat în mod repetat pe
tatăl minorului G.C. să efectueze vizitele și să aibă legături cu acesta în
condițiile stabilite de către instanța de judecată.
Dosarul a fost trimis, spre
competentă soluționare, Judecătoriei Baia Mare.