02.02.2012

                          

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au dispus, la data de 31 ianuarie 2012, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului U.M.M. (15 ani) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie (2 fapte) și furt calificat (6 fapte), precum și împotriva inculpatului T.O.M. (15 ani) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie și furt calificat (3 fapte).

Totodată, procurorii au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a celor doi inculpați, cerere admisă de magistrații Judecătoriei Timișoara care au emis mandate de  arestare preventivă pe numele inculpaților pentru o perioadă 14 zile.

Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a reieșit următoarea situație de fapt:

În perioada 05.11.2011 – 25.01.2012, inculpații au sustras mai multe bunuri (aparate GPS, radio CD, ceas de taxare, două calorifere, butelii de aragaz și un aragaz) din diferite autoturisme parcate pe raza Municipiului Timișoara, dintr-o locuință, precum și dintr-un magazin aparținând unei societăți comerciale.

În seara zilei de 31.12.2011, inculpații le-au deposedat, prin violență, pe părțile vătămate C.P. si L.M.A. de telefoanele mobile și sumele de bani pe care acestea le aveau asupra lor.

Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.