01.08.2012

                          

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatului ANDRIȘAN VASILE sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și de emitere a unei file CEC cu lipsa elementelor esențiale cerute de lege.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situație de fapt:

            În perioada iunie – iulie 2009, în calitate de administrator și asociat unic al unei societăți comerciale din județul Suceava, inculpatul Andrișan Vasile a indus în eroare  reprezentanții unei societăți din municipiul Constanța, de la care, pe baza a 87 de facturi fiscale, s-a aprovizionat cu mărfuri în valoare totală de 722.483 lei, sumă pe care și-a însușit-o în totalitate după comercializarea mărfurilor. Totodată, acesta a refuzat plata către partenerul său de afaceri și a încercat să se sustragă prin schimbarea conturilor bancare, cesionarea fictivă a părților sociale, schimbarea fictivă a sediului social, ascunderea evidenței contabile a firmei și introducerea acesteia în faliment.

            De asemenea, din probatoriul administrat s-a reținut faptul că, în luna iunie 2009, inculpatul a emis o filă CEC cu lipsa elementelor esențiale cerute de lege privitoare la dată și suma scadentă.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Suceava.