R O M Â N I A

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 Propunerile Ministerului Public privind posibile variante de preluare a poliţiei judiciare –

1.preluarea administrativă a poliţiei judiciare de către Ministerul Public

2.detaşarea poliţiştilor în cadrul parchetelor sau

3.trecerea atribuţiilor privind cariera profesională a poliţiştilor în competenţa Ministerului Public.

În urma analizelor realizate la nivelul Ministerului Public a rezultat că pentru eficientizarea activităţii de urmărire penală sunt necesare modificări ale cadrului legislativ care să permită ca activitatea lucrătorilor de poliţie judiciară să se desfăşoare sub controlul exclusiv al procurorilor.

În condiţiile în care în 95,3% din cauzele penale înregistrate la nivelul Ministerului Public cercetările sunt efectuate de lucrătorii de poliţie judiciară, dubla subordonare a acestora, din punct de vedere administrativ şi în ceea ce priveşte activitatea de urmărire penală, către instituţii care pot avea priorităţi diferite, duce la diminuarea eficienţei acestei structuri.

Modificările legislative propuse permit delimitarea clară a atribuţiilor judiciare de cele administrative şi garantează statutul poliţiştilor din poliţia judiciară, a căror carieră profesională va depinde exclusiv de modul în care le este evaluată activitatea de magistratul care supraveghează urmărirea penală.

De aceea, este necesară constituirea unui grup de lucru format din reprezentanţii tuturor instituţiilor implicate, care să determine cea mai potrivită variantă dintre cele trei soluţii identificate prin analizele la care am făcut referire:

a) Preluarea administrativă a poliţiei judiciare de către Ministerul Public;

b) Detaşarea poliţiştilor la unităţile de parchet din cadrul Ministerului Public;

c) Trecerea atribuţiilor privind cariera profesională a poliţiştilor în competenţa exclusivă a procurorilor.

În principal, observaţiile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pornesc de la împrejurarea că este esenţială diferenţierea între structurile de poliţie cu atribuţii administrative şi poliţia judiciară, cea din urmă structură având sarcină de a constata şi urmări orice infracţiune, conformându-se regulilor de procedură penală şi de a executa măsurile dispuse de către procurori.

Având în vedere că lucrătorii de poliţie judiciară pot dispune măsuri prin care restrâng drepturile fundamentale ale persoanelor, este esenţial ca statutul lor să excludă orice posibilitate de a primi dispoziţii referitoare la activitatea de urmărire penală din afara sistemului judiciar. Pentru a asigura această exigenţă, cariera profesională a lucrătorilor de poliţie judiciară trebuie să depindă exclusiv de evaluarea activităţii de urmărire penală, iar procurorul este singurul în măsură să realizeze o asemenea evaluare.

Astfel, o eventuală organizare a poliţiei judiciare în cadrul Ministerului Public ar putea reprezenta una dintre soluţii care să garanteze statutul poliţiştilor.

Constituţia României, menţionează în Titlul III, la cap.6 – dedicat Autorităţii judecătoreşti, faptul că în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii. Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii – dispoziţii cuprinse în art. 131 din Constituţie.

Pe de altă parte, o altă soluţie ar fi cea a detaşării poliţiştilor la unităţile de parchet din cadrul Ministerului Public. Soluţia este similară celei reglementate în prezent la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde şi-a dovedit eficienţa

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie funcţionează ofiţeri de poliţie, constituind poliţia judiciară a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea numai în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub autoritatea exclusivă a procurorului şef al acestei direcţii. Detaşarea ofiţerilor şi a agenţilor de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se face la propunerea nominală a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, iar numirea acestora în funcţii se face prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii. Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară nu pot primi de la organele ierarhic superioare nici o însărcinare.

Evident opţiunea către un asemenea mod de organizare ar presupune detaşarea unui număr de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară, stabilit în funcţiei de evoluţia anumitor indicatori ai criminalităţii, în cadrul unităţilor Ministerului Public.

O altă soluţie ar putea fi cea prin care aceşti lucrători ai poliţiei judiciare să-şi păstreze poziţia în cadrul structurilor specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, dar evaluarea profesională a lucrătorilor de poliţie judiciară să fie în competenţa procurorilor, care exercită coordonarea, controlul şi conducerea activităţilor de cercetare penală.

În prezent, Legea nr.364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare prevede că functioneaza lucratori specializati care funcţionează ca organe de cercetare ale politiei judiciare sunt desemnati de ministrul administratiei si internelor, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, si isi desfasoara activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Organele de cercetare ale politiei judiciare isi desfasoara activitatea sub conducerea, supravegherea si controlul procurorului, fiind obligate sa duca la indeplinire dispozitiile acestuia, iar în desfasurarea celorlalte activitati profesionale se subordoneaza ofiterilor ierarhici numiti potrivit normelor de competenta aprobate prin ordin al ministrului administratiei si internelor

Această dublă subordonare nu permite folosirea eficientă a resurselor investigative, în condiţiile în care lucrătorii de poliţie judiciară pot primi alte însărcinări, de natură administrativă, iar evaluarea lor se realizează de către ofiţerii ierarhici, care nu cunosc calitatea activităţii de urmărire penală efectuate de poliţist.

Eficienţa muncii în echipă sub conducerea procurorului, dovedită prin rezultatele obţinute la nivelul structurilor specializate ale Ministerului Public (DNA şi DIICOT), dar şi la nivelul celorlalte unităţi din subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie pe domeniile prioritare de acţiune (în special prin acţiunile desfăşurate împreună cu ofiţerii de poliţiei judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie), reprezintă un argument suplimentar pentru extinderea acestui model de organizare a activităţii şi completarea cadrului legislativ din România cu privire la poliţia judiciară.