29.12.2011
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpaților I.F.V. și M.F. (minori) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, precum și a inculpatului FARKAȘ ALEXANDRU sub aspectul infracțiunii de complicitate la furt calificat.
Probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale au relevat următoarea situație de fapt:
În noaptea de 30/31.05.2011, în jurul orei 2300, inculpații I.F.V. și M.F. au fost transportați de către inculpatul Farkaș Alexandru până în apropierea autoturismului aparținând părții vătămate G.F, de unde primii doi urmau să sustragă diverse bunuri. Inculpatul M.F. a spart cu o piatră geamul din stânga față al autoturismului, iar din interior cei doi inculpați minori au sustras 2 boxe audio, o stație de amplificare audio și un subwufer, după care l-au sunat pe inculpatul Farkaș Alexandru, care a revenit, i-a luat cu mașina și împreună au plecat de la locul faptei.
Prejudiciul cauzat se cifrează la valoarea de 1.000 lei, fiind recuperat parțial.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Judecătoriei Timișoara.
*
* *
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului HUSTIAC TRAIAN și a inculpatului O.V. (minor) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale au relevat faptul că, în perioada 20.12.2010 - 08.01.2011, pe timp de noapte și prin efracție, inculpații au comis un număr de patru furturi din anexe ale unor locuințe situate în orașul Jimbolia, prejudiciul cauzat fiind în sumă totală de 13.000 lei.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Judecătoriei Timișoara.