29.11.2011

                      

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, prin rechizitoriu, la data de 24.11.2011, trimiterea în judecată a inculpatului LAZĂR CRISTIAN LUDOVIC sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor.

            Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, în cursul lunii septembrie 2011, inculpatul a întreținut un raport sexual cu partea vătămată P.C., cunoscând faptul că acesta are vârsta de 13 ani.

            Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Judecătoriei Baia Mare.

 

 

*

 

*                   *

           

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului Petrușel Gheorghe Marian sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupție sexuală.

            Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, s-a reținut că, la data de 19.10.2011, în jurul orelor 1700, inculpatul a ademenit-o pe minora C. A. (în vârstă de 7 ani), în spatele unui tomberon unde a exercitat acte cu caracter obscen asupra acesteia. Cercetările au mai stabilit că inculpatul a mai procedat la fel cu aceeași minoră și în luna septembrie 2011, când a atras-o în lanul de porumb al unor vecini.

Cauza a fost înaintată, spre competentă soluționare, Judecătoriei Babadag.