21.09.2011
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, a fost înregistrată o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunii de act sexual cu minor.
Din primele cercetări a rezultat că, la data de 11.09.2011, în jurul orei 2000, în timp ce se afla la domiciliul unui minor (în vârstă de 13 ani), făptuitorul major a întreținut raporturi sexuale cu acesta, care-și dăduse consimțământul.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii judiciare.