19.10.2011
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au finalizat cercetările în cauza cu privire la adolescenta aruncată dintr-un tren personal aflat în mișcare, dispunând trimiterea în judecată a inculpatului AFLAT ALEX CORNELIU sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, în seara zilei de 28.07.2011, în timp ce se afla într-un tren care circula pe ruta Lugoj Margina, partea vătămată A.M.A. a fost împinsă din tren și totodată, deposedată de telefonul mobil de către inculpat. În cădere, aceasta a reușit să se agațe de tricoul inculpatului, aspect ce a condus la căderea amândurora din trenul în mișcare. Imediat după precipitare, inculpatul s-a ridicat și a continuat să o lovească, la nivelul capului și al corpului, cu pietre, precum și cu picioarele.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Timiș.