17.11.2011

                      

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au solicitat, la data de 09.11.2011, arestarea preventivă a inculpatului Pavel Petre sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat.

Magistrații Tribunalului Tulcea au admis cererea procurorilor și au dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele inculpatului pentru 29 de zile.

            Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, s-a reținut faptul că, în seara zilei de 22.11.2010, în jurul orelor 2300,  inculpatul  (tatăl unui minor în vârstă de 7 luni) deranjat de faptul că acesta plângea, l-a apucat de picioare și l-a trântit de mai multe ori în pat. În acest context, copilul a fost lovit cu capul de spătarul patului, fapt ce a condus la intrarea acestuia în comă. Examinarea medico-legală a stabilit că viața minorului de 7 luni a fost pusă în primejdie prin hemoragia meningee ce a necesitat tratament medical complex în condiții de spitalizare.

            După acest episod, inculpatul s-a sustras urmăririi penale, la data de 09.11.2011 fiind depistat, prilej cu care a fost reținut de către procurori pe o perioadă de 24 de ore.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.