16.09.2011

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:    

   Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, a fost înregistrată o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe asupra unui minor.

Din primele cercetări a rezultat că, la data de 15.09.2011, în jurul orelor 1000 , în timp ce se afla la Liceul „Benjamin Franklin”, în pauză, pe fondul unei discuții contradictorii anterioare, persoana vătămată (elev) a fost abordată de doi indivizi. În aceste împrejurări,  unul dintre aceștia l-a lovit pe minor în zona capului cu mânerul unui cuțit tip briceag, iar celălalt i-a aplicat o serie de lovituri cu pumnii și picioarele în zona feței.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii judiciare.