15.11.2011
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, a fost înregistrată, la data de 15.11.2011, o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.
Din primele cercetări a rezultat faptul că, la data de 02.10.2011, minorul M.M., a fost internat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, cu diagnosticul arsură prin contact la nivelul capului, a gâtului și mâna dreaptă, grad III, veche de 3 ore.
La momentul producerii incidentului, minorul se afla împreună cu tatăl său în locuința proprie, dormind într-o cameră ce avea improvizat un reșou pentru încălzire.
Tatăl minorului, numitul M.F. a precizat că, în momentul producerii incidentului, dormea împreună cu minorul, iar acesta probabil s-a trezit și a căzut din pat peste reșoul improvizat din cameră.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii judiciare.