14.10.2011
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală, preluarea a două cauze privind decesul unor nou-născuți, având în vedere complexitatea cauzelor și deficitul de personal de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci, respectiv de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești.
Reamintim că, la data 5.10.2011, pe rolul Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci, a fost constituită o cauză penală privind decesul unui nou-născut, survenit la scurt timp după ce mama sa, partea vătămată C.V., a fost supusă unei intervenții chirurgicale.
Totodată, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus preluarea unei alte cauze în vederea elucidării condițiilor în care s-a produs decesul unui alt nou născut, într-un spital din Târgu Cărbunești.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare și vor fi efectuate de Secția de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.