12.12.2011
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurorii ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești au propus arestarea preventivă a inculpaților IONIȚĂ FĂNEL, IONIȚĂ VASILE, IONIȚĂ GICĂ-GABI, IONIȚĂ ALEXANDRU-VICTOR, IONIȚĂ ION, IONIȚĂ VALI și a minorului I.C.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și ultraj contra bunelor moravuri.
Magistrații Judecătoriei Fetești au admis cererea procurorilor și au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pentru inculpații majori iar, pentru inculpatul minor, pentru o perioadă de 20 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în seara zilei de 10 decembrie 2011, pe raza comunei Vlădeni, inculpații au intrat în conflict cu conducătorul auto al unei ambulanțe deplasate la domiciliul acestora, pe care l-au atacat și l-au lovit.
Totodată, inculpații l-au urmărit pe șoferul ambulanței în curtea și apoi în locuința unei persoane la care acesta se refugiase, pătrunzând în interior prin spargerea ușilor și agresând persoanele care încercau să li se opună.
Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.