11.11.2011

                      

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: 

Procurori ai Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului ANTAL TEODOR ELVIS sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat.

Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a reieșit faptul că, la data de 24 mai 2011 inculpatul se afla la pescuit împreună cu mai multe persoane, pe marginea unui lac din județul Bihor unde a sosit și un grup de minori, care timp de mai multe ore s-au jucat pe malul apei.

În jurul orei 1700, inculpatul Antal Teodor-Elvis i s-a adresat părții vătămate C. C.A. (în vârstă de 9 ani), și i-a solicitat să plece de acolo. Partea vătămată a încercat să se conformeze, întorcându-se pentru a pleca, însă inculpatul a aruncat cu putere o sticlă goală de bere, de la o distanță de cca. 3 metri, lovindu-l în partea stângă a capului pe minorul aflat în picioare.

            Lovitura astfel aplicată a fost puternică și a provocat o hemoragie externă puternică, urmată, după un timp, de pierderea cunoștinței.

Raportul de constatare medico-legală întocmit în cauză a concluzionat că minorul a suferit, la data de 24 mai 2011, un traumatism la nivelul capului. Pentru această afecțiune și complicația survenită, s-a intervenit chirurgical de două ori. Leziunile s-au produs prin lovire cu corp dur (posibil recipient de sticlă), au necesitat 75 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei și au determinat apariția unei infirmități.