09.09.2011
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani a fost înregistrată la data de 09.09.2011, o cauză penală în care se efectuează cercetări față de N.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în ziua de 08.09.2011, pe raza județului Botoșani, respectiv, pe DN 29, a avut loc un accident de circulație soldat cu rănirea a șase persoane, dintre care trei minori. Accidentul s-a produs în urma unui viraj efectuat fără acordarea priorității de trecere de către N.V., aflat la volanul unui autoturism Ford, ce a generat coliziunea cu un autoturism marca VW Golf, ce a fost proiectat pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca Land Rover. Dintre cele șase persoane accidentate, două au suferit leziuni grave, celelalte patru (din care trei minori) suferind leziuni ușoare.
Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.