28.07.2010

 

 

 

COMUNICAT

 

 

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa efectuează cercetări în dosarul nr.938/P/2009 faţă de învinuiţii GULIU GEORGE, NEMEŞ RADU, SZUCS ANDREI, KISS ŞANDOR ATTILA, GULYA ALEXANDRU IOSIF şi două persoane juridice, respectiv SC EXCELLA REAL GRUP SRL şi SC ENVIRO INVEST SRL sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Din probele administrate până acest moment procesual, în sarcina învinuiţilor Guliu George şi Nemeş Radu s-a reţinut faptul că aceştia, în numele şi pe seama SC EXCELLA REAL GRUP SRL au efectuat o serie de tranzacţii comerciale cu mii de tone de  combustibil fără înregistrarea veniturilor în evidenţele contabile ale societăţii , atestând în mod nereal faptul că ar fi achiziţionat combustibil de la SC ENVIRO INVEST SRL,  reprezentată de învinuiţii Szucs Andrei, Kiss Şandor Attila, Gulya Alexandru Iosif.

Totodată, în sarcina învinuitului Szucs Andrei s-a mai reţinut faptul că, în perioada 17 decembrie 2008 – 24 martie 2009, în calitate de asociat unic şi administrator al SC ENVIRO INVEST SRL a livrat circa 50.000 de tone de „păcură neconformă” către o altă societate comercială, fără a evidenţia în actele contabile ori în alte documente legale ale societăţii, operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate.

Prejudiciul adus bugetului consolidat al statului a fost de peste 500.000 de euro.

În vederea recuperării prejudiciului, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus aplicarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra cantităţii totale de 2.071.800 kg de motorină euro 5, care în parte a fost valorificată , fiind virată la bugetul de stat suma de 2.341.680 RON .Totodată a fost indisponibilizată suma de  2.321.852 RON, ca măsură asiguratorie procesual penală dispusă în scopul recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat , cercetările  penale fiind în curs ,în vederea finalizării urmăririi penale.