24.02.2010
COMUNICAT
Biroul de Informare Publică
şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit
să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Având
în vedere poziţiile publice exprimate de reprezentanţi ai
Asociaţiei 21 Decembrie 1989 referitoare la faptul că nu pot
obţine copiile documentelor cuprinse în dosarul privind „Evenimentele din
Decembrie
Manifestându-ne
preocuparea faţă de întregul context al problematicii, precizăm
faptul că Secţia Parchetelor Militare a depus toate diligenţele
pentru finalizarea procesului de predare-primire a întregului material probator
conţinând documentele declasificate.
Astfel,
procurorii au manifestat întreaga disponibilitate şi într-un ritm zilnic
au fost pregătiţi la orele şi cu volumul de documente pe care
reprezentanţii asociaţiei au dorit să le ridice.
Din
totalul volumelor care constituie dosarul cauzei au fost predate 81 de volume după un program de predare
zilnică ales de reprezentanţii asociaţiei. Toate cel 81 de
volume declasificate au fost predate pe bază de proces-verbal conform
opţiunii exprimate de persoanele mandatate să ridice aceste
înscrisuri. La termenele stabilite în vederea ridicării documentelor din
volumele rămase, reprezentanţii asociaţiei, invocând că au
afaceri judiciare sau un alt program au ridicat mai puţine volume decât
cele pe care procurorii le aveau pregătite pentru predare.
Astfel,
la data de 23.02.2010 au refuzat să ridice documentele şi au motivat
că le vor ridica numai atunci când documentele clasificate rămase din
volumele de predat vor fi în întregime declasificate. Li s-a adus la
cunoştinţă faptul că 10 volume conţin documente în
totalitate declasificate şi că acestea le pot fi predate, însă
cei mandataţi au refuzat să le ridice numai pe acestea. Au precizat
expres că până nu vor fi declasificate tot restul de documente din
cele 6 volume rămase nu înţeleg să le preia, prelungind în mod
unilateral termenul de finalizare a procesului de predare-primire.
Potrivit
legislaţiei naţionale, documentele clasificate urmează procedura
declasificării de către instituţia care a dispus clasificarea
lor. În acest sens, li s-a adus la cunoştinţă faptul că
documentele clasificate de către Serviciul de Telecomunicaţii
Speciale au fost transmise cu adresă acestei instituţii pentru a
decide asupra oportunităţii declasificării, iar volumele
conţinând documente declasificate sunt pregătite în vederea
predării inclusiv în cursul acestei zile. Telefonic, au precizat că nu se pot prezenta
astăzi, întrucât au un alt program.