21.10.2010

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş au dispus, prin rechizitoriu, la data de 20.10.2010, trimiterea în judecată a inculpatei KUDLA MARTA JUDIT sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat faptul că, inculpata în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a reţinut cu ocazia achitării drepturilor salariale sumele reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, aferente perioadei iunie – septembrie 2008, fără însă a le vira pe destinaţiile legale în termen de 30 de zile de la scadenţă.

Prejudiciul produs în cauză bugetului de stat este în sumă de 8.688 lei.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Târgu Mureş.

*

*                *

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş au dispus, prin rechizitoriu, la data de 19.10.2010, trimiterea în judecată a inculpatului SZABADOS LASZLO ATTILA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale a relevat faptul că inculpatul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada iunie 2007 – iunie 2008, deşi a reţinut de la angajaţi impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, nu le-a virat la bugetul consolidat al statului în termenul prevăzut de lege.

Prejudiciul produs în cauză bugetului de stat este în sumă de 10.729 lei.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Târgu Mureş.

*

*                *

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au dispus, prin rechizitoriu, la data de 19.10.2010, trimiterea în judecată a inculpatei Alexandru Iuliana sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale au relevat faptul că inculpata, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada martie 2009 – ianuarie 2010 nu a achitat la bugetul statului sumele reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, deşi a dispus de sumele necesare achitării în termenul de 30 de zile prevăzut de lege a sumelor menţionate.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este în sumă de 16.424 lei.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare Judecătoriei Brăila.