21.06.2010
COMUNICAT
Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea au dispus, la data de 18.06.2010, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul YUKSEK ALADAG, cetăţean turc, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Totodată, aceştia au solicitat Judecătoriei Buftea emiterea unui mandat de arestare preventivă, cerere admisă de instanţă care a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 zile.
Probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a relevat faptul că inculpatul, administrator al unei societăţi comerciale, a declarat fictiv sediul social în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor fiscale şi nu a evidenţiat în documentele legale importurile de legume şi fructe efectuate în cursul lunii ianuarie 2007, sustrăgându-se de la plata către bugetul de stat a impozitului pe profit în cuantum de 1.033.924 lei şi a TVA în cuantum de 1.227.336 lei.
Prin ordonanţa din 07.06.2010 s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumei de 108.656,08 lei, în continuare efectuându-se alte activităţi specifice în vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat.
*
* *
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au solicitat Judecătoriei Focşani, la data de 15.06.2010, arestarea preventivă în lipsă pentru o perioadă de 30 de zile a inculpatului CHITICARU CONSTANTIN, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cererea procurorilor a fost admisă, instanţa dispunând arestarea preventivă în lipsă a inculpatului, întrucât acesta se sustrage urmăririi penale.
Din probele administrate până la acest moment al urmăririi penale a reieşit faptul că inculpatul Chiticaru Constantin, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Focşani, în perioada aprilie-iunie 2009, a refuzat nejustificat să prezinte organelor competente documentele legale în scopul împiedicării verificării financiare şi utilizând facturi false către o societate din Slovacia, nu a evidenţiat în actele contabile operaţiunile comerciale efectuate, sustrăgându-se în acest mod de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale cu suma de 1.763.212, din care: 1.706.130 lei TVA şi 57.082 lei impozit pe profit.