19.05.2010                                                

COMUNICAT

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au dispus începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul MIŞCOIU PAUL MARIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, iar la propunerea acestora, magistraţii Judecătoriei Arad au dispus, la data de 11.05.2010, emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

Probele administrate până în acest moment al urmăririi penale, au relevat faptul că inculpatul, în perioada august 2008 - septembrie 2009, a desfăşurat activităţi comerciale în numele unei societăţi al cărei administrator era, fără a evidenţia în contabilitatea societăţii şi în celelalte documente legale toate veniturile realizate.

Ca modalitate de operare, inculpatul înfiinţa societăţi comerciale pe numele unor persoane ce aveau o situaţie materială precară şi o pregătire şcolară minimală prin intermediul cărora achiziţiona, vindea marfă şi ridica din conturile bancare sumele de bani rezultate în urma vânzărilor efectuate, fără ca persoanele pe numele cărora se înfiinţau societăţile să desfăşoare efectiv vreo operaţiune. Inculpatul nu declara realitatea operaţiunilor efectuate ori veniturile realizate, ceea ce i-a permis să se sustragă în acest mod de la plata unor taxe şi impozite, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu de peste  2.734.634 lei.