17.08.2010

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş au dispus, prin rechizitoriu,  trimiterea în judecată a inculpatului BIRIŞ DACIAN IOAN, medic primar legist în cadrul IML Târgu Mureş, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de primire de foloase necuvenite (trei acte materiale) şi luare de mită (şase acte materiale).  

Probatoriul administrat în cauză, în cursul urmăririi penale, a relevat faptul că inculpatul, la datele de 19.05.2006, 12,12.2006 şi 12.01.2007, a efectuat autopsii medico-legale (conform fişei postului, dar şi la solicitarea IPJ Mureş), pentru care a primit de la aparţinătorii persoanelor decedate  suma de 1.260 RON.

În fapt, inculpatul era solicitat de lucrătorii de poliţie să efectueze necropsii pentru persoane decedate în condiţii suspecte, împrejurare în care primea de la rudele acestora „atenţii”, cuprinse între 50 şi 800 RON, pentru eliberarea certificatului constatator al decesului, lăsând de multe ori să se înţeleagă că efortul de a se deplasa în alte localităţi pentru prestarea acestei activităţi trebuie recompensat.

Totodată, din cercetările efectuate în cauză a mai reieşit faptul că inculpatul, în perioada 27 noiembrie 2005 – 14 iunie 2008, a pretins şi primit suma de 4.500 RON de la rudele persoanelor decedate în scopul de a efectua autopsii medico-legale, acte pe care, potrivit contractului de muncă, era obligat să le desfăşoare.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Mureş

 

 

*

*                       *

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, prin rechizitoriu,  trimiterea în judecată a inculpatului BANCIU DUMITRU sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.

Din probatoriul administrat în cauză, în cursul urmăririi penale, a reieşit faptul că, inculpatul a oferit unor lucrători de poliţie suma de 400 RON şi diferite produse alimentare, pentru ca aceştia să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, respectiv de a nu-i întocmi dosar penal.  

În fapt, la data de 15 iunie 2010, inculpatul a fost oprit în trafic pentru un control de către  un echipaj de poliţie, ocazie cu care acesta a prezentat documentele personale şi ale autoturismului, inclusiv permisul de conducere. În urma verificării bazelor de date, organele de poliţie au constatat că acesta are permisul de conducere suspendat pentru comiterea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, faptă comisă în anul 2009. În această împrejurare, inculpatul a fost condus la postul de poliţie pentru întocmirea actelor premergătoare, context în care acesta a oferit celor doi agenţi o sumă de bani pentru restituirea permisului şi neîntocmirea actelor premergătoare. Inculpatul a fost refuzat de lucrătorii de poliţie, fiind solicitat să se prezinte a doua zi pentru a da declaraţii.

În urma flagrantului realizat în cauză la data de 17 iunie 2010, inculpatul a fost surprins în timp ce oferea poliţiştilor suma de 400 RON şi o sacoşă conţinând produse alimentare.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Timiş.