13 ianuarie
2010
COMUNICAT
Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu
Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, este împuternicit să aducă la
cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În continuarea prezentării rezultatelor
activităţii desfăşurate de procurorii criminalişti, în
ultimele luni ale anului 2009, ilustrăm o serie de speţe, privind
infracţiuni de mare violenţă, finalizate prin acte de sesizare a
instanţelor de judecată :
*
* *
Procurorii criminalişti din
cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna , au dispus, la data de
19 noiembrie 2009, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a
inculpatului KOLCZA LASZLO, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.
În urma cercetărilor efectuate
în cauză, s-a reţinut că, la data de 28.09.2009, inculpatul s-a deplasat la locuinţa victimei Orosz Gyongyver din satul Zălan,
jud. Covasna, cu intenţia de a consuma băuturi alcoolice cu
soţul acesteia, aşa cum făcuse în repetate rânduri, unde a
găsit-o pe victimă singură. Sub pretext că îl
aşteaptă pe Orosz Istvan,
inculpatul a rămas un timp mai îndelungat în locuinţă. Ulterior,
aproximativ în jurul orelor 10.00, victima i-a cerut inculpatului să
plece, moment în care, acesta i-a propus victimei să întreţină
un raport sexual, deşi cunoştea starea de graviditate a victimei
(aceasta fiind însărcinata în 25-26 de săptămâni), dar, cu toate
insistenţele sale, a fost refuzat categoric.
Faţă
de refuzul victimei Orosz Gyongyver
şi pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, inculpatul Kolcza Laszlo i-a aplicat, cu briceagul pe care-l ţinea în
mâna dreaptă, o lovitură puternică victimei deasupra sânului
stâng, de sus în jos, în urma căreia aceasta decedat. Raportului medico-legal de necropsie întocmit
în cauză a relevat că moartea victimei Orosz
Gyongyver a fost violentă şi s-a datorat
plăgii înjunghiate toracice şi hemoragiei interne consecutive.
Dosarul a fost trimis spre
competentă soluţionare Tribunalului Covasna.
*
* *
Procurorii criminalişti din
cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au dispus, la data
de 20 noiembrie 2009, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a
inculpatei BĂLAN VICTORIA sub
aspectul săvârşirii infracţiunii de pruncucidere.
Din cercetările efectuate în
cauză a rezultat că inculpata, în vârsta de 41 de ani, s-a prezentat
la medicul din comuna în care domicilia, bănuind că este
însărcinată. În urma discuţiei purtate cu medicul generalist, aceasta a fost
îndrumată către un ginecolog pentru un consult de specialitate.
Ulterior, inculpata, întrucât nu
beneficia de asigurare medicală, nu a mai consulat nici un medic şi a
ascuns faptul că este însărcinată, atât faţă de
cunoscuţi, cât şi faţă de membrii familiei sale. Astfel, în
noaptea de 12/13.05.2009, făcându-i-se rău şi simţind că
se apropie momentul naşterii, a ieşit din casă, fără a cere ajutor nimănui
şi s-a deplasat la domiciliul unei rude, unde a solicitat să fie
primită în casă pentru a înnopta, fără a oferi
explicaţii. Profitând de absenţa rudei, angrenată în treburile
gospodăreşti, inculpata a născut o fetiţă, pe care
însă a lăsat-o să moară într-un lighean, prin neacordarea
nici unui fel de îngrijire.
Din raportul de constatare
medico-legală necropsică întocmit în cauză a rezultat că
fătul a fost viabil, s-a născut viu, la termen, dar neasistat
corespunzător, decedând la scurt
timp după naştere din cauza lipsei de îngrijire adecvată, urmare
unei asfixii pasive.
Dosarul a fost trimis spre
competentă soluţionare Judecătoriei Moineşti.
*
* *
La
data de 21.12.2009, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul
Teleorman au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a
inculpatului VOICU DUMITRU, sub aspectul săvârşirii infracţiunii
de omor calificat.
Probele
administrate în cauză au relevat faptul că la data de 26.10 2009,
inculpatul, în dorinţa de a-şi sărbători onomastica, a
rugat-o pe soţia sa (victima) să facă pregătiri, în
eventualitatea că vor avea musafiri.
După ce au consumat
împreună o anumită cantitate de vin, inculpatul s-a retras în gospodărie pentru treburile
curente revenind după o anumită perioadă de timp în
locuinţă, a observat că soţia sa nu mai era în
bucătărie, şi a remarcat,
totodată, că vinul rămas fusese băut.
Întrucât cunoştea obiceiul
victimei de a dormi în diverse locuri din gospodărie, pe fondul consumului
de alcool, inculpatul a început să o caute pe aceasta, descoperind-o
dormind sub un cadru metalic acoperit cu coceni de porumb.
În situaţia dată, Voicu
Dumitru i-a solicitat soţiei să iasă din locul respectiv,
însă aceasta a refuzat, context în care inculpatul a găsit ca
modalitate de a o determina pe aceasta să părăsească zona să
aprindă cu o brichetă cocenii, crezând că aceştia, nefiind
uscaţi, doar vor fumega şi astfel soţia sa va ieşi.
Datorită modului de dispunere
pe cadrul metalic cocenii s-au aprins instantaneu, formându-se un efect de
coş, iar inculpatul, cuprins de teamă s-a îndepărtat
fără a-i da un minim ajutor soţiei sale care a reuşit
să se ridice singură, şi să se îndrepte spre casă.
Victima, care a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corpului, a fost
transportată cu ambulanţa la spital, unde, deşi i-au fost
acordate îngrijiri medicale, a decedat.
Raportul de necropsie întocmit în
cauză a concluzionat că decesul victimei Voicu Valeria s-a datorat
şocului combustional survenit în evoluţia
unor arsuri prin flacără (grad III şi IV) pe 30% din
suprafaţa corporală.
Dosarul a fost înaintat spre
competentă soluţionare Tribunalului Teleorman.