09.09.2010

 

 

 

COMUNICAT

 

 

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lāngă Īnalta Curte de Casaţie şi Justiţie este īmputernicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

                Procurorii Parchetului de pe lāngă Tribunalul Dolj au dispus, la data de 08.09.2010, īnceperea urmării penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului BĪNĂ ANDREI ŞTEFAN sub aspectul săvārşirii infracţiunii de omor calificat, urmānd să fie īnaintată magistraţilor Tribunalului Dolj propunerea de arestare preventivă formulată pe numele acestuia.

            Din probele administrate pānă īn acest moment al urmăririi penale a reieşit faptul că, īn seara zilei de 08.09.2010, īn faţa unui bar din localitatea Balasan, pe fondul consumului de alcool, a avut loc un conflict spontan īntre mai mulţi tineri, īmprejurare īn care inculpatul Bīnă Andrei Ştefan a lovit cu cuţitul trei persoane, care au fost transportate la spital īn vederea acordării de īngrijiri medicale. Victima M.I.C. (īn vārstă de 17 ani) a fost īnjunghiată de către inculpat īn inimă, fapt ce s-a soldat cu decesul acesteia, celelalte două victime suferind şi ele o serie de leziuni.